Incepand cu data de 2 august 2026 a intrat in vigoare Regulamentul UE 2024/1689 privind Inteligenta artificiala (Regulamentul IA), care califica drept „sisteme cu grad ridicat de risc” sistemele destinate a fi utilizate pentru recrutarea sau selectarea persoanelor fizice, in special pentru anuntarea posturilor vacante, examinarea sau filtrarea candidaturilor, evaluarea candidatilor in cursul interviurilor sau al testelor. Ce inseamna asta pentru angajatori?

Principala consecinta este ca angajatorul devine in aceste conditii implementator de sistem IA cu risc ridicat si intra sub un regim strict de conformitate.

Deoarece, automat, in aceste situatii se prelucreaza date personale, GDPR si Regulamentul IA trebuie aplicate in paralel. Daca GDPR a obligat angajatorul sa regandeasca modul in care gestioneaza datele, Regulamentul IA il obliga sa analizeze modul in care utilizeaza instrumentele care le prelucreaza.

Obligatiile principale ale angajatorilor care folosesc IA in recrutare, rezultand din Regulamentul IA, sunt:

1) Implementarea unui sistem de gestionare a riscurilor
• inventarierea tuturor instrumentelor IA din HR folosite; 
• evaluarea riscurilor asupra drepturilor fundamentale (discriminare, erori, bias); 
• masuri de gestionarea a riscurilor.
Lipsa acestei evaluari reprezinta o neconformitate directa.

2) Obligatia de transparenta fata de candidati
Acestia trebuie informati explicit ca se utilizeaza IA, ca deciziile sunt asistate automat si, de asemenea, trebuie sa li se ofere o explicatie de baza a logicii generale a sistemului, in raport cu art. 13-14 si art. 22 din GDPR. 
Persoana selectata pentru angajare trebuie informata despre prelucrarea datelor personale, in conformitate cu GDPR, legislatia nationala si cea a muncii.

3) Control uman obligatoriu
Deciziile de angajare nu pot fi complet automatizate, trebuind sa existe interventie umana reala si o posibilitate de contestare, reflectand si tendintele UE de a limita managementul algoritmic.

4) Obligatia de a pastra evidenta
Implementatorii au obligatia de a pastra jurnalele generate de sistemele IA cu risc ridicat timp de cel putin sase luni, corelat cu obligatia de a monitoriza in mod continuu functionarea sistemului. Acest lucru genereaza o nevoie de infrastructura operationala adecvata.