Prin Decizia nr. 40/2026, Inalta Curte de Casatie si Justitie a clarificat doua aspecte:
1. Prima problema a vizat momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru cererile prin care salariatul solicita compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat. ICCJ a stabilit ca termenul de 3 ani prevazut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii incepe sa curga de la incetarea raportului de munca sau de serviciu, intrucat numai de la acest moment dreptul de compensare devine un drept actual.
2. A doua problema a privit concediile neefectuate care depasesc perioada de report de 18 luni prevazuta la art. 146 alin. (2) din Codul muncii.
ICCJ a stabilit ca dreptul la compensare in bani subzista numai daca angajatorul nu a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a-si exercita dreptul la concediu. Daca angajatorul a oferit aceasta posibilitate, iar salariatul nu a efectuat concediul din proprie initiativa sau pasivitate, dreptul la compensare nu mai exista.
Aceasta solutie este armonizata cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene privind dreptul la concediul anual platit. In hotararile pronuntate in 6 noiembrie 2018 in cauzele C-684/16 Max-Planck-Gesellschaft v. Shimizu si C-619/16 Krueger, CJUE a statuat ca dreptul la concediul anual platit nu se pierde automat prin simplul fapt ca lucratorul nu a solicitat efectuarea lui. Pierderea dreptului poate interveni insa daca angajatorul demonstreaza ca a oferit in mod efectiv lucratorului posibilitatea de a-si exercita dreptul si l-a informat in mod clar, in timp util, ca neefectuarea concediu lui poate duce la pierederea acestuia.
(Decizia iCCJ nr. 40 din 9 martie 2026 in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile in interpretarea dispozitiilor art. 268 alin. (1) lit. c) raportat la prevederile art. 146 alin. (2) si (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2026)
